Egy tűzoltó nyílt levele a belügyminiszterhez

  

Illusztráció.Forrás : agendapompierului.ro 

Az egyik tűzoltó nyílt levelet írt a belügyminiszterhez.Román nyelvű levél az Agenda Pompierului honlapon jelent meg :


"Vă scriu eu, pompierul român, acel ostaș pe care vă bazați în situații critice, numitele situații de urgență. Sunt un pompier militar bătrân, care am înfruntat multe și am executat fără să cârtesc ordine, care am la activ sute de misiuni și care am avut șansa să scot pe brațe, oameni din foc.

Mi-aduc aminte momentul în care am jurat credință Patriei, un moment în care mândria de a fi militar s-a împletit cu bucuria de a fi pompier. Am rămas un militar de modă veche care ani la rând am atins cu mâna tremurând drapelul sfânt al țării pentru că pe el vedeam sângele jertfit de eroii neamului pentru ca noi azi să fim liberi și demni. Tânăr fiind, îmi doream la rândul meu să fiu un erou, să salvez vieți. Meseria pe care am ales-o a fost Crezul meu.


Doamnă ministru, am ajuns să vă scriu în genunchi pentru că în genunchi ne-au adus pe toți umilințele repetate la care suntem supuși. Suntem militari, și răbdăm orice, până la umilință. Mă aflu în pragul pensionării, pentru mine este prea târziu, dar vin din urmă generații tinere care, așa cum eram eu odată, îmbrățișează meseria de pompier cu speranțe și vise pe care nu are nimeni dreptul să le năruie.

Doamnă ministru, un militar nu obosește să lupte pentru țara lui, un pompier nu e niciodată destul de obosit pentru a nu mai salva o viață, dar umilințele repetate, reușesc să stingă credința pe care o avem în statutul nostru de militar, de salvator. Când m-am "înrolat" pompier, purtam încă uniforma kaki iar în curtea unității domnea bătrâna doamnă: APCA. La intervenții mergea plină de pompieri, și, Slavă Domnului, am făcut față împreună la multe incendii. Azi avem tehnică nouă din belșug, dar autospecialele sunt goale. La intervenții ajungem cel mult doi pe o mașină iar oamenii se uită la noi întâi disperați, apoi revoltați. Am asistat în tăcere la ce a urmat după schimbarea programului de lucru. Nu am cârtit. Era clar un gest disperat al unor comandanți care căutau astfel să facă față cerințelor impuse de nevoia de încadrare a ambulanțelor SMURD, bazându-se pe faptul că toți aveam nevoie de un ban în plus.


Tăceam când colegii mei mai tineri își manifestau revolta. Eu am prins vremuri și mai grele, au fost momente când munceam 24 cu 24 dar o făceam cu drag, pentru că mă simțeam respectat. Suntem militari iar această calitate nu se pierde în timpul liber. Da, e datoria noastră să "dăm de la noi" pentru binele cetățenilor. Dar, Dumneavoastră, doamnă ministru, ce ne dați?

Ce bine dau pentru imaginea ministerului pe care cu mândrie îl conduceți imaginile cu pompieri cu fața plină de funingine sau cu țurțuri pe caschetă, v-ați gândit oare cât muncesc acești oameni într-un an? V-ați gândit vreodată că acești oameni lucrează până spre 400 de ore suplimentare într-un an și nu le sunt plătite decât vreo 100, și acelea cu chiu cu vai? Doamnă ministru, sunt oameni, au și ei dureri, au și ei rate de plătit, au boli, unele profesionale care îi seceră la locul de muncă sau imediat ce ies la pensie, au copii care cresc și pe care atunci când îi strâng la piept nu știu dacă nu cumva o fac pentru ultima dată.

Doamnă ministru, pompierii au fost în ultimii ani bătaia de joc a celor care i-au condus și care au fost de acord, de dragul unei funcții să admită că totul merge bine fără să aibă curajul să vă spună durerile a zeci de mii de oameni. Nu nemulțumiri. Dureri. Dureri pe care nici Domnia voastră și nici alți miniștri de resort nu ați vrut să le auziți.


Într-un final, apare în presă, prezentat chiar de colegii din IGSU, un fenomen care macină Arma de multă vreme: lipsa de personal. Finalul acesta înseamnă că au ajuns la concluzia că e prea riscant să își asume în continuare lipsa de personal de dragul unei funcții sau pentru bunul mers al conceptului SMURD. Dar, doamnă ministru, oamenii de pe intervenție sunt epuizați de multă vreme. Vorbim despre situații în care mașinile de intervenție ruginesc în curte pentru că nu pot fi încadrate. Când au fost achiziționate s-a gândit cineva că suntem prea puțini? I-a păsat cuiva?

Doamnă ministru, nu diversitatea misiunilor omoară un pompier militar, ci umilința la care e supus. Când m-am angajat militar pompier, "Biblia" noastră a fost Statutul Cadrelor militare, legea care definea esența noastră, completată de Legea Corpului Pompierilor Militari, ambele, acte normative la redactarea cărora au participat militari profesioniști, oameni care știau cu ce se mănâncă meseria aceasta. Azi suntem conduși după o serie de ordine care nu țin cont de aceste legi fundamentale. Azi, statutul de militar este asimilat statutului de angajat fără drepturi. După peste 20 de ani petrecuți sub stindardul Pompierilor mă retrag îndurerat și deznădăjduit. Am avut diverși comandanți și vă spun cu siguranță că un comandant are datoria morală și legală de a apăra și respecta onoarea și demnitatea subordonaților săi. Azi, drepturile subordonaților pompieri nu le mai apără nimeni. Comandanții care au avut curajul să facă asta au părăsit sistemul scârbiți înainte de a ajunge în situația de a nu se mai putea uita în ochii oamenilor pe care îi conduceau și care își puneau speranța în ei.


Doamnă ministru, ani la rând am fost conduși pentru 6 luni sau un an de diverși ofițeri care au folosit scaunul pe care îl ocupau pe post de trambulină către o stea de general sau o pensie consistentă. Vremelnicia și obediența au instaurat un haos în acest sistem. Dornici să intre în grațiile secretarului de stat Raed Arafat, comandanții noștri de teamă sau din interes au considerat de cuviință să stoarcă și ultima picătură din noi pentru a-și demonstra eficiența. Azi, nevoile pompierilor militari se limitează la necesitățile pentru buna funcționare a sistemului SMURD, iar comandanții noștri, subscriu în tăcere la asta. Doamnă ministru, pompierii înseamnă oameni, înseamnă militari, înseamnă mult mai mult decât SMURD.

Ce încredere putem avea noi, militarii pompieri în Dumneavoastră ca ministru când de la an la an am fost transformați în sclavi, când nimeni nu ține cont de drepturile noastre, când singura șansă de a ne căuta dreptatea este să apelăm la Justiție? Credeți că pentru un militar e o "onoare" să ajungă să-și acționeze în instanță superiorii? Ce încredere mai poate avea un militar în Dumneavoastră, doamnă ministru, când pentru "tupeul" de a-și cere drepturile salariale legale un militar devine un proscris al sistemului, este pus la zid iar din partea ministerului nu a venit niciun ordin care să susțină recompensarea muncii noastre?

Înțeleg că interimatele sunt pe cale să ia sfârșit. Că v-ați gândit și la noi și ați ajuns la concluzia că avem nevoie, ca Armă, de stabilitate, de un comandant, al nostru, care să ne apere și să ne conducă, nu pentru o perioadă determinată. Doamnă ministru, ce încredere putem să avem noi în acest viitor comandant, oricare ar fi acesta, cât timp de la bun început neregulile în organizarea concursului sunt izbitoare? Ce încredere putem avea noi, pompierii, când situația în care a ajuns acest sistem se datorează tocmai comandanților care au fost dispuși la orice pentru a nu plăti cu capul îndrăznind să apere drepturile subordonaților?

Doamnă ministru, pompierii militari nu sunt niște leneși așa cum unii demnnitari încearcă să lase de înțeles, și nu se dau în lături de la munca suplimentară! Dacă ar fi făcut-o ambulanțele SMURD ar fi fost de mult trase pe dreapta! Sunt doar copleșiți de numărul mare de ore suplimentare și de nedreptatea de a nu fi remunerați corespunzător. Verificați Dumneavoastră, doamnă ministru, doar aveți pârghiile necesare, câte ore suplimentare muncește un pompier într-un an și câte din acestea sunt plătite. Pompierii militari sunt militarii țării, ei nu ar trebuie să slujească intersele personale ale nimănui.

Iertați, rândurile, dacă au adus supărare. Încercați să ne priviți cu sufletul, așa cum și noi privim fiecare om sau fiecare vietate pe care o salvăm. Pompierul român nu va fi niciodată în grevă, nu pentru că îl obligă o lege, ci pentru că meseria de pompier e un concept de viață asumat la care militarul nu va renunța niciodată, nici măcar la pensie."

Cu respect, Doamnă ministru,

Un bătrân pompier militar.

Comentariile sunt de prisos. Audacia et devotio!
 
Forrás : agendapompierului.ro

Nyílt levél Őexcellenciájának, Böcskei László római katolikus megyés püspöknek

Tisztelt püspök úr!

Mindenekelőtt előrebocsátom, hogy lehetőségeimhez mérten hitgyakorló római katolikus újságíró vagyok. Mint ismeretes, a hozzám hasonló tollforgató ember nem csak a maga lelki terhein könnyít, amikor bizonyos társadalmi, közéleti vagy politikai fonákságokat ír ki magából, vagy közvetít az olvasó, illetve a célszemély felé. Annál is inkább, mivel az elmúlt esztendőkben a megalázottak és megszomorítottak gondjai, nyűgjei, lelki bántalmai is mind a magamfajta nyakába szakadtak, annál az oknál fogva, hogy az esetek nagy többségében a kisember már sehol nem talál nyugalmat, meghallgatást. Ezt leginkább a vidéki újságírók tapasztalják, azaz mi, akik közelebb vagyunk Isten népéhez, mint olykor maga a gyóntatópap vagy a lelkipásztor. Mert ugyan kinek panaszkodhatna a folyamatosan kisemmizett, átvert, kizsigerelt emberi lélek, ha nem annak, aki ha nem is tud rajta segíteni, legalább megfogalmazza helyette, ami fáj, ami hiányzik, és amit nem tud, nem mer elmondani senkinek.

Nem tudom, Excellenciád mennyire van tisztában a vidéki kisember mindennapi gondjaival, kiszolgáltatottságával, ami főleg a mai szabados világ rabszolgaelvein alapszik. Mennyire ismert Excellenciád előtt a tény, hogy éheznek, fáznak, egyszóval egyik napról a másikra élnek. Mennyire elfáradtak, elfásultak testben, lélekben, hitben egyaránt. Főleg az utóbbiban, amelynek okai nem csak a sanyarú élet hozadékaiban gyökereznek, de leginkább abban, hogy immár minden kapaszkodót kihúztak-kihúznak lábuk alól, beleértve a templom nyugalmát is.
Még néhány esztendővel ezelőtt felekezetemből adódóan büszke voltam arra, hogy amikor megnyugodni vágytam az én Istenem házában, sok meggyötört hitbéli rabszolgatársammal egyetemben, úgy tudtunk lelki közösséget teremteni a vigasztaló Szentlélekistennel, hogy helyette nem a megbotránkoztatás volt az osztályrészünk.

Foglalkozásomból adódóan évek óta részt veszek a zömében magyarlakta Érmellék mindenfajta rendezvényén, a templomi búcsúkat is beleértve. Errefelé – de információim szerint nemcsak – minden össznépi megmozdulást, sátoros ünnepet össze szokás kapcsolni valamilyen közelgő politikai eseménnyel, legfőképpen a választásokkal. Mindezidáig úgy tapasztaltam, ilyen alkalmakkor csak a református testvérek templomaiban terjedt ki a politikusok hatásköre a padoktól az Úrasztalán át a szószékig.

Elkeseredve szemlélem, hogy az utóbbi esztendőkben egyes római katolikus templomokban is szabaddá vált az út az oltár előtti szónoki emelvényhez, mind a helyi kiskirályoknak, mind a választott embereknek, abból adódóan, hogy megtámogatták-megtámogatják az eklézsiát némi aprópénzzel. Megvásárolva ezáltal a szólásjogot és a politikai dogmák sulykolásának lehetőségét ama Istennek épített szent helyen, ahol az agyonalázott, agyonsanyargatott kisember hivatott letenni lelki terheit Jézus elé. Megfosztva ezzel bennünket az egyetlen szigettől, ahol nem ütköznénk az agyonpolitizált világ siralmas valóságába.

Mint ahogyan azt fennebb is kifejtettem, az újságíró a „vox populi”, azaz a nép hangja is egyben. Ennek megfelelően vettem a bátorságot, hogy feltárjam Excellenciád előtt a fentieket, illetve az alábbiakat, viselve annak mindennemű következményét. Beleértve az esetleges rám zúduló politika retorziót, vagy a cinkos egyházi emberek ellenszenvét, ami ugye emberi mivoltukból eredendően tőlük sem idegen.

Nem elszigetelt eset az Érmelléken, hogy a falunapi ünnepségekkel egybekötött búcsús szentmisék alkalmával a hívek egy része kivonul a templomból az oltár előtti politikusi szónoklatok ideje alatt. Máshol, más alkalommal pedig meg sem kezdődik a szentmise addig, amíg a helybéli polgármester, valamint az éppen ráérő megyei politikus meg nem érkezik, nem mulasztva el az alkalmat, ha már odafáradtak, hogy el ne mondják, mennyire nagylelkű volt a párt az egyházi persellyel. Nemrégiben egy nemzeti gyásznapon celebrált megemlékező szentmise csak Isten kegyelméből nem fulladt botrányba az oltár előtti pulpitusról elhangzott politikai indíttatású, fricskázó, kortes allűrökkel megtűzdelt világi orációktól.

Nem az én tisztem mérlegelni és eldönteni, mennyire helyes vagy helytelen az Excellenciád által képviselt egyház eme újkeletű iránya. De…
Megyejáró útjaim alkalmával egyre gyakrabban állítanak meg hitüket gyakorló római katolikus családok azzal, hogy minden vasárnap megfognák gyermekeik kezét és elmennének a templomba. De mivel sosem lehet tudni, hogy éppen milyen alkalomból telik meg az első padsor politikusokkal, amitől nyomban görcsbe rándul a gyomruk, inkább kihagyják a közös ima eme alkalmát. Hallják őket eleget a tanévnyitókon, kulturális rendezvényeken, köztéri szoboravatókon, egyszóval mindenhol, ahol összegyűlnek az emberek.

Azaz már a templomainkban is. Akár az ominózus „nagytestvér”. Nincs hely, ahol a társadalomnak eme tolakodó szegmense ne gyakorolna nyomást az emberek kedélyállapotára, életére, lelkére.
Ide kapcsolnám, hogy nemrégiben egyik felekezeti testvérem szájából hangzottak el a következő szavak is, amelyek megerősítettek írandóimban: „A kertem végében, a vén diófa alatt van egy kiszolgált pad. Oda járok találkozni az én Teremtőmmel. Ez az egyetlen hely ebben a mocsokkal teli világban, ahol nem iszom ki a megbotránkoztatás keserű poharát.”

Hogy milyen messzire mutatnak ezek a szavak egy hétköznapi ember szájából a jövőbeni egyházunk tekintetében és történetében, Excellenciád tiszte mérlegelni, eldönteni, illetve tenni az érdekében az elkövetkezendőkben. Természetesen, ha úgy látja jónak.
Tisztelettel:

Sütő Éva, újságíró

Forrás : reggeliujsag.ro

Nyílt levél Nagyvárad elöljáróihoz a Voinţa tenisz pálya megmenteséért

Nyílt levelet írtak Nagyvárad elöljáróihoz a Voinţa tenisz pálya védelméért a Voinţa tenisz klub vezetősége és edzői.Szeretnék megmenteni a teniszpályát és a város vezetőségének a támogatását kérik.nem akarnak megaparkalót 'A nyílt levél elolvasható román nyelven a crisana.ro-n '. Néhány fotó a javasolt tervről.

Forrás : crisana.ro